Indian Motorcycle face o mișcare îndrăzneață și îl preia pe Olaf Stenegard de la BMW

Posted by Ionut 07.04.2018 0 Comment(s)

 

În ultimii 15 ani , Olaf Stenegard a fost șeful departamentului design de la BMW, printre realizările sale numărandu-se modelul R nineT și motocicleta supersport S  1000 RR.
Acum va avea aceeași funcție în cadrul Indian Motorcycle, ceea ce ne face să ne întrebăm ce schimbare de direcție va aduce suedezul companiei americane cu o binecunoscută tradiție în producerea motocicletelor v-twin. Se presupune că el va da startul pentru o linie nouă sport, cum ar fi conceptul  FTR1200.
”Cand l-am văzut anul trecut prima oară pe Scout FTR1200, m-am gandit că Indian a realizat o motocicletă grozavă și că de-abia aștept s-o călăresc. Sunt nerăbdător să încep munca și să vedem încotro se va îndrepta acel concept. Deși Indian este asociată cu motoarelele mari v-twin, este unul dintre acele branduri care dacă doresc, pot intra pe orice segment. Totul este posibil și sunt foarte entuziasmat!” – a declarat Olaf Stenegard.


Președintele companiei, Steve Menneto, a declarat și el: "Olaf a avut un succes incredibil în a ajuta mărcile să se extindă în noi categorii de produse și să atragă o varietate mare de rideri, iar pe exact asta se concentra Indian în următorii ani. Un designer cu experiența unică a lui Olaf se găsește rar și suntem încântați să îl avem la bord într-un moment atât de palpitant și important pentru business-ul nostru".

Leave a Comment